Arhiva pentru Decembrie, 2011

Te așteptăm la spectacol! Vino să vezi cum e…”Iarna-n cartier”

Marţi, Decembrie 13th, 2011

Eveniment: Spectacolul „Iarna-n cartier”

Locaţie: Teatrul „Mihai Eminescu”

Ora: 18.00

Grupul Cheia Sol păstrează tradiţia spectacolelor de Crăciun şi îi invită, din nou, anul acesta, pe botoşăneni la spectacol. De data aceasta, unul muzical în care micii artişti ai grupului îşi vor dovedi şi calităţile de actori. Timp de două ore, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”, se va derula o frumoasă poveste de iarnă în care protagoniştii sunt copiii şi adolescenţii grupului….pardon, ai cartierului „Cheia Sol”!  Farmecul poveştii transpusă în muzică şi replici amuzante constă în peripeţiile prin care membrii grupului, deveniţi vecini de cartier, trec pentru a dovedi existenţa sau nu a lui Moş Crăciun.

Cum află cei mari că Moş Crăciun există? Ce păţesc pentru că nu au crezut în existenţa bătrânului legendar? Cum se distrează cei mici la aflarea veştii că Moş Crăciun îi iubeşte? Aflaţi doar particiând, joi, 15 decembrie,  de la ora 18.00, la spectacolul intitulat „Iarnă-n cartier”. Surprizele muzicale încep pentru spectatori chiar de la intrarea lor în teatru. Merită, deci să vii cu copiii, nepoţii, bunicii, părinţii, colegii sau prietenii, joi seară,  la teatru!  Micuţii îl vor regăsi din nou pe Moş Crăciun. Iar cei mari îşi vor trăi iarăşi farmecul copilăriei!

Cu ocazia acestui spectacol, membrii grupului Cheia Sol vor lansa un album cu cântece de iarnă intitulat, la fel ca spectacolul, „Iarna-n cartier”. Albumul este produs de Asociaţia Culturală „Cheia Sol” cu sprijinul Centrului Europe Direct Botoşani.

Protagoniştii spectacolului, a cărui regie muzicală este semnată de Oana Puşcaşu, sunt:  Diana şi Cosmina Cozma, Perla Scripcariu, Andreea Popovici, Ioana Mititelu, Costinel Balan, Miruna Buză,  Alexandra Mera, Ana Lhea Arcalianu, Alexandru Chiriac, Larisa Ailoaie, Ştefana Tincu, Andreea Prisacariu, Izabela Pamparău, Amalia Hrom, Ioana Frasinescu, Oana Tăbultoc.

Spectacol pentru persoanele cu dizabilităţi oferit de Cheia Sol

Luni, Decembrie 5th, 2011

Juniorii grupului “Cheia Sol” au încins, sâmbătă, atmosfera la spectacolul organizat de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala “Lucie Lecomte” (C.I.T.O), din subordinea DGASPC Botosani, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Micuţii grupului au pregătit cântece ţigăneşti şi etno, iar spectacolul propriu-zis s-a transformat pe loc într-o  adevărată petrecere.

Tinerii, beneficiari ai C.I.T.O Botoşani, au dansat, au cântat odată cu ei şi s-au bucurat nespus de mult de prezenţa acestor invitaţi în “casa” lor.

Impresionaţi de siutaţia tinerilor care au organizat, sâmbătă, şi o expoziţie cu lucruri confecţionate chiar de ei, juniorii grupului Cheia Sol le-au promis că vor reveni în apropierea Crăciunului cu cadouri, care cu siguranţă le vor face mare plăcere.

Pentru ceilalţi botoşăneni, fani ai grupului Cheia Sol, copiii şi adolescenţii pregătiţi de profesoara Oana Puşcaşu pregătesc un spectacol de iarnă special aşa cum şi-a obişnuit publicul de câţiva ani. Detalii despre acesta cât de curând!!!